Băcioi.md

Întemeerea satului Bacioi

Există mai multe legende despre întemeerea satului Bacioi şi în toate rolul principal i se acordă bătrînului Baci- personalitate reală, afirmată de documente. Acesta se deosebea de ceilalţi păstori prin faptul că era o personalitete mai deosebită, cu calităţi alese, era înţelept, mărinimos şi cu calităţi fizice comparate cu cele a unui titan(metal tare şi puternic). Împreună cu alţi ciobani erau harnici şi pricepuţi în ale gospodăriei, pregăteau produse-marfă, practicînd astfel comerţul intens şi avantajos, care era favorizat de aşezarea geografică. Principalele mărfuri pentru comercializare erau lîna, brînza, carnea, blănurile etc. Soţiile şi copii confecţionau înbrăcăminte din lînă, blănuri pentru familie şi vînzare. La sud de Işnovăţ (azi Frumuşica) aceştia au construit un cătun. Mai tîrziu acestă regiune a fost atacată şi arsă de tătari care căutau pradă şi păşuni ce constituiau pe atunci una din sursele cele mai importante de existenţă. Păstorii cu turmele, împreună cu familiile lor, au părăsit acest teritoriu (azi Bacioi), mutînduse în codrii mai deşi, pe unde tătarii să nu poată pătrunde. Ce sa întîmplat cu ei mai departe nu se ştie. Unii relatează că s-ar fi oprit pe la Sîngera, deoarece acolo s-au păstrat foarte multe nume de familie Baciu. Într-un manuscris vechi găsit în arhiva bisericii Sf. Mihail din Bacioi unde este scris: “... cuvîntul Bacioi provine de la denumirea proprietarului sau celui mai de seamă cioban al turmelor de oi -Baciul ”

 

Băcioiul în calvarul războaielor ruso-turceşti

În perioada războaielor dintre cele două imperii Rus şi Turc, satul Băcioi a fost pus la grele încercări şi greutăţi. Pe teritoriul satului au fost cantonate mai multe unităţi militare ce obligau populaţia de pe teritoriul Băcioiului să asigure pe moscali, cu hrană, locuinţe, iar pe dobitoacele lor cu furaje şi adăpost. Oamenii, dorind să scape de robia şi haraciul turcesc, se înrolau în unităţile militare ca voluntari, formînd regimente moldoveneşti-căzăceşti, şi luptau cu vitejie pentru autoapărare. Războiul ruso-turc din 1806-1812 a adus populaţia la disperare. Băcioiul fiind la răscrucea drumurilor şi avea de suferit cel mai mult în urma moscalilor, corvoadelor cu cereale, căruţele cu care cărau armament din Rusia, tunuri, arme, bombe, grenade etc. Adesea ţăranii ce plecau cu carele în corvoadă erau prădaţi pe drum şi se întorceau acasă fără care, fără boi, rămaşi doar cu biciul în mînă.

Înapoi>>>

Epidemiile(rezultatul războaielor)

Bătăliile duse între turci şi ruşi pe teritoriul satului nostru au sărăcit Băcioiul, au ars şi distrus case. Jafurile moscalilor, sîlniciile, muncile peste puteri la corvoadă, la săpat fortificaţii pentru ocupanţii ruşi, impozitele grele au zdruncinat sănătatea populaţiei. Hrana puţină şi rea i-a slăbit fizic pe bacioieni. Armata moscălească a adus satul într-o stare antisanitară; în rezultat au izbucnit mari epidemii de holeră, tif, ciumă, iar asistenţa medicală lipsea, deoarece administraţia ţaristă nu se preocupa de problemele sociale ale satului. Piereau oamenii de toate vîrstele, în special copii, iar ciuma care a dat în animale a cosit jumătate din numărul lor. Numai la Băcioi în 1866 s-au născut 105 copii, 68 din ei au murit. Mai tîrziu mortalitatea se ţinea lanţ de vieţile nevinovate. În 1872 în Băcioi s-au născut 119 copii, dar au murit 157, dintre care 7 copii au decedat de holeră. În anul 1877, de la 7 pînă la 15 iulie au murit de ciumă 8 oameni, lăsînd în urmă încă 11 persoane bolnave. Una din cele mai mari epidemii, din cauza căreia au murit sute de oameni, a fodt cea din anii 1885-1890. Moscalii aduceau cu ei ciuma şi tiful. Prin 1830-1835 a fost mare mortalitatea, şi prin anul 1889, şi ani la rînd mureau de ciumă, holeră, tif... însă cea mai mare perioadă în care ciuma era pe planul întîi a fost de prin 1885-1890. Prin 1886 au decedat în scurt timp aproximativ 400 de oameni dintre care femei şi copii în mare număr. Pentru a stopa situaţia autorităţile au săpat o gropă mare şi au pus toate cadavrele, deasupra lor au turnat var nestins şi apoi au acoperit groapa cu pămînt. În sat s-au făcut barăci pentru bolnavi, dar mortalitatea continua să bată la uşile cetăţenilor.

Înapoi>>>

106 ani de ocupaţie rusească, eliberarea

În cei 106 ani(1812-1818) zeci de mii de ţărani basarabeni, printre care şi mulţi bacioieni, au fost strămutaţi în Siberia unde şi astăzi sunt sate de moldoveni “care nu ştiu româneşte”. Numai într-un an 855 de familii ţărăneşti au trebuit să plece în Siberia pentru a o coloniza. Au supravieţuit sătenii noştri, trecînd nu o dată pe lîngă moarte, au înghiţit lacrimi amare cu tărie şi speranţă într-un viitor mai bun, deoarece erau şi sunt o unitate cu aceleaşi scopuri şi priorităţi, cinstiţi, cu suflete ca razele soarelui ce încălzesc o lume întreagă. Au crescut copii în fiecare casă, fie preot sau dascăl, boier sau ţăran; însă epidemiile secereau de fiecare dată sute şi sute de oameni în mare parte fiind copii, tineri şi bătrîni. 27 februarie 1917, în inimile oamenilor a sosit vestea cea mare “Pacea şi libertatea”. Soldaţii vestind noutatea unul la altul, bucurînduse de clipele în care au auzit aceste cuvinte dulci. Ardeau de dorinţa de să-şi vadea copii, soţiile, părinţii... Greu le-a fost pe cîmpul de luptă, nu le ajungeau arme, medicamente, hrana era puţină şi proastă deabia le ajungea să mai supravieţuiască. Dar luptau cu vitejie şi dorinţa aprinsă pentru patrie.

Înapoi>>>

După 106 ani. Reformele social-economice şi culturale

După răsturnarea regimului ţarist a luat o mare amploare lupta de eliberare naţională. Reîncepînduşi activitatea societatea Culturală Moldovenească, din care făceau parte şi unii bacioieni (G. Neaga, Suruceanu, V.Hartie etc). Congresul învăţătorilor îşi începe lucrările cu problema de bază ce era revenirea la limba maternă, la scrisul ei firesc în şcoală, biserică, în organe şi instituţii de stat, de a deschide şcoli în sate şi oraşe, biblioteci şcolare, de a edita manuale, de a pregăti cadre pedagogice pentru activitatea extraşcolară a învăţătorilor. La congres însă se declanşează o puternică companie împotriva creării unei şcoli naţionale, că avem “o limbă prelucrată în care am putea scrie cărţi” etc. Alexei Mateevici scria despre neamul nostru: “Trebuie să ştim că suntem români... Trebuie să ştim de unde ne tragem, că altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi... Învăţămîntul trebuie să fie întemeiat pe idei drepte ”. El scrie Limba noastră şi o recită pentru prima dată în faţa învăţătorilor. Lupta de eliberare naţională se desfăşoară şi la sate, preoţii ţin predici la biserică, se fac adunări ale poporului ce vor autonomie, independenţă naţională, să li se deie pămînt ţăranilor etc. Însă situaţia social-politică devenea acută. Sătenii sînt ameninţaţi de prădăciuni şi jaf. Moscalii ce se retrăgeau de pe frontul român, fără ofiţeri, se îmbătau şi trăgeau cu tunul pe unde vedeau ochii, devastau case, prădau etc. În 1918 la 20 octombrie Mitropolitul Chişinăului şi Hotinului trimite parohiei bisericii din satul Băcioi o telegramă, în care se spune că, în legătură cu situaţia grea creată de forţele imperiale ruse ce săvîrşesc crime, jafuri, să se petreacă tedeumuri şi slujbe, învăţătorii în şcoli şi în faţa populaţiei să ţină cuvîntări, să se explice toate problemele, să opună rezistenţă nelegiuiţilor... Mai tîrziu, după mai multe telegrame destinate Băcioilui, în şcolile de aici se face un salt care cuprindea studierea în limba română şi la grafia latină; se traduce în viaţă legea de trecere la învăţămîntul primar obligatoriu, general. Parohia bisericească avea grijă nu numai de sănătatea sufletească ci şi de cea trupească. Iată de ce în toamna anului 1919 la Băcioi s-a format un “Sfat al sănătăţii”, compus din: învăţători, primar, bărbaţi de încredere, care în caz de boală, să explice cum să prevină epidemia (tiful), cum să se lecuiască. S-au format grupuri conduse de preoţi, învăţători, funcţionari, care controlau starea sanitară a satului... Problema de bază era de a instaura pacea multaşteptată, de a consolida independenţa, de a lua măsuri urgente în vederea dezvoltării învăţămîntului, ştiinţei şi a culturii, de a reveni la izvoarele istoriei neamului şi de a înproprietări ţăranii cu pămînt.

Înapoi>>>

Războiul

În zorii groaznicei dimineţi de 22 iunie 1941 băcioienii au fost treziţi de vuietul avioanelor germane, de bubuitul boambelor aruncate asupra Chişinăului. Asupra Băcioiului au fost aruncate trei boambe ce au căzut la sud de Işnovăţ la aproximativ 200 metri depărtare de podul Împărătesc. Satul era luminat de nişte rachete, care aduceau doar frică şi o mulţime de semne de întrebări. Se spaimă oamenii se izolau prin beciuri. Cerul deasupra capitalei era înroşit. Stîlpi de fum se ridicau, contopindu-se cu norii negri. Repede au apărut oştile germane, care s-au răfuit cu evreii. Unii din ei au scăpat cu fuga, dar alţii cu regret au fost ucişi fără pic de milă pentru copii, bătrîni şi mame care aveau micuţi sugaci de cîteva luni. Între timp a sosit şi armata regulată română. Se instaurează ordinea. Se introduc cadrele refugiate. Încep a funcţiona şcolile în limba şi gramatica română. Pămîntul trece pe mîinile proprietarilor reali. Bubuitul de tunuri era departe. Armata bolşevică se retrăgea spre Moscova, avea mari pierderi şi greutăţi, îi lipsea o conducere aptă, fiindcă cei mai experimentaţi ofiţeri şi generali au fost ucişi de KGB învinuiţi de “trădare”. În martie 1942 noaptea nemţii au adus în sat aproximativ 10.000 de prizonieri sovietici. Erau în ograda unde-i astăzi cîrmuirea Firmei Agricole Băcioi, ţinuţi fiind sub cerul liber. Erau flămînzi şi îngheţaţi, ningea cu lapoviţă. Sătenii fiind oameni milostivi, au sărit în ajutor, aducîndu-le hrană acestor suflete nevinovate, ce deveniseră jertfe ale sistemelor bolşevic-fascist. I-au ţinut în sat vreo două săptămîni, apoi într-o noapte, i-au dus spre apus. Cîţiva prizonieri au reuşit să fugă, adăpostindu-de prin cîrme, colibe, prin viile din jurul satului. Noaptea veneau pe la casele din marginea satului şi părinţii ca nişte creştini adevăraţi le ofereau hrană punîndu-şi singuri viaţa familiei în pericol, doar pentru acest lucru se aplica împuşcarea întregii familii, fără judecată. În 1944 nemţii au fost izgoniţi. A contribuit la aceasta în mare parte şi România, ce se alătură blocului antifascist. În Moldova are loc mobilizarea generală.

Înapoi>>>

Eliberarea bolşevică din 1944. Foametea. Epidemiile. Deportările băcioenilor, genocidul şi colectivizarea forţată.

Îndată după zdrobirea oştilor fasciste şi retragerea lor, Moldova din stînga Prutului este ocupată. În acţiune este pus planul leninist: industrializarea, colectivizarea şi pe baza ei lichidarea clasei de oameni bogaţi şi gospodari, revoluţia culturală, antinaţională şi lichidarea intelectualităţii. În această perioadă au murit de foame ½ din băcioeni, dintre care în mare număr era copii şi femei. S-a ajuns chiar şi la hanibalism. Exemplele de situaţii ce urmează pot demonstra nebunia de atunci: O mamă care s-a ţicnit de foame a tăiat cu coasa gîtul ficei sale de 18 ani şi a fiului de 12 ani, îi ferbea şi-i mînca ducînd şi la piaţă pîrjoale din carnea propriilor copii pe care i-a crescut şi i-a educat; un cetăţean a tăiat un băieţaş, fiul lui de 12 ani, să-l mănînce. Acesta pînă la urmă fiind descoperit şi dat pe mîna judecăţii; mai întîi le mureau găinile de foame, iar pisicile şi cîinii nu mai scăpau din mîinile celor ce au fost în stare să-şi mănînce copii; oamenii vindeau o oaie pentru a se cumpăra o pîine; vindeau covoare, haine pentru a cumpăra ceva de mîncare; o femeie şi-a tăiat cele două fice, cea mai mare avînd doar 14 ani făcînd din carnea acestora răcituri, într-un sfîrşit a fost pedepsită cu ani buni la puşcărie; veneau nevestele de la piaţă cu pîine şi nu mai ajungeau acasă, pe drum fiind întîmpinate de tîlhari care le jefuiau şi le ucideau; ţineau vacile în casă ca să nu le fure hoţii; (iarna) în zilele negre se alimentau cu apă de zăpadă fiartă şi cu puţină sare; ... A fost perioada în care se pot scrie azi nenumărate volume despre această tragedie, despre cele suferite de fiecare sat moldovenesc şi situaţia populaţiei de la sat. Băcioiul era de nerecunoscut, era de izbelişte, lipseau gardurile, copaci nu mai erau pentrucă oamenii strîngeau tot ce găseau pentru a se încălzi la cuptoare, nu se mai auzea nici un cîntat de cocoş, nici lătratul vri-unui cîine, iar pe drum nu vedeai nici o pisică; oamenii le-au tăiat pentru a-şi potoli foamea. Oamenii mureau ca muştele, mortalitatea continuînd să crească. Erau cazuri că nici n-aveau cine să-i îngroape, oamenii nu mai aveau puteri de a săpa gropi, într-un timp chiar îi îngropau grămadă, fără sicrie. În primăvara anului1947, au fost strînse osemintele cadavrelor şi îngropate.

Înapoi>>>

Perspectiva dezvoltării gospodăriei

Ramurile principale în dezvoltarea gospodăriei sunt: pomicultura(14,1%) şi viticultura(39,6%). O atenţie deosebită este acordată şi agrotehnicii. Zootehnica fiind specializată în perspectiva creşterii vitelor mari cornute pentru lapte şi carne. În 1991, cu forţele satului gospodăria şi primăria construiesc o casă modernă de cultură, teatru; sunt grădiniţe de copii, chioşcuri, funcţionează trei biblioteci, dintre care două biblioteci şcolare şi una sătească, în număr mare fiind altele personale bogate cumprinzînd operele clasice universale. Din 1992 gospodăria poartă un nume nou: “Firma agricolă Băcioi” care dispunea de-o fabrică de vinuri seci, dulci şi coniacuri. Avînd clădiri, laboratoare, beciuri bine amenajate. Satul are o moară modernă ce măcina făină de calitate superioară, oloiniţă; ele servesc satele din raion.

Înapoi>>>

Învăţămîntul, cultura, trezirea conştiinţei naţionale.

Regimul de ocupaţie bolşevică a avut grijă ca din şcoli să înlăture gramatica latină, introfucînd alfabetul rusesc. Era mare lipsă de cadre, deoarece cadrele pedagogice au fost deportate, masacrate, o parte din ele fiind refugiate ca să-şi salveze viaţa. Tinerii care deabia terminau casa a 7-a au fost trimişi la cursuri şi au fost numiţi profesori. Cadrele pedagogice se completau cu cadre ruseşti, ucraineşti şi din stînga Nistrului. În prezent o mare parte din profesori sunt veniţi din stînga Nistrului, din estul şi nordul Moldovei. Învăţătorii întîmpinau mari greutăţi, nu erau manuale, iar cele ce apăreau erau într-o limbă caraghioasă, amestecată cu cuvinte ruseşti şi ucraineşti. Lipseau caietele, copii scriau pe ziare, pe bucăţi de hîrtie. Şi totuşi acei tineri se străduiau, în măsura posibilităţilor lor, să înveţe copii a citi, a scrie, a socoti. În 1944 a începus să funcţioneze şcoala primară. Ea era situată în casele refugiaţilor şi a deportaţilor. Activau aproape 12 profesori tineri şi fără experienţă. Foametea şi epidemiile au secerat mulţi copii, şi totuşi îi salva acel mic supliment de pîine ce-l primeau la şcoală. În 1948 în şcoala medie necompletă (8 clase) învăţau aproximativ 490 elevi şi profesau 15 învăţători. Iar in perioada 1954-1955 în sat sa deschis o şcoală medie, începe să funcţioneze un orfelinat... Erau aduşi străini de prin toată ţara, nişte elemente înrăite care se apucaseră să strice totul din jur. Au distrus cîteva monumente din ograda bisericii, monumente de arhitectură din marmoră şi granit... ei au tăiat pomii din ograda şcolii, din grădina bisericii, n-au scăpat nici vecinii de prin apropiere. Peste vreo 2-3 ani copii au fost duşi în oraş la muncă sau la învăţătură. În 1988-1990 s-a construit o şcoală nouă cu trei blocuri (unite între ele) cu 3 şi 2 etaje. Cu forţa satului şi a Ministerului Ştiinţei şi al Învăţămîntului. Localul însă nu era în tocmai potrivit deoarece se afla pe şes, pe loc umed, lipsea scurgerea, prin acoperiş ploua, iar iarna era frig şi umed. Şcoala nouă şi-a început activitatea în anul 1988-1989 cu un afectiv de 1600 elevi şi 101 profesori. Prima promoţie de elevi şi-au continuat studiile universitare, azi doctori în ştiinţe, savanţi, profesori universitari etc. Familia, şcoala şi biserica sunt chemate actualmente să contribuie la modelarea personalităţii, la curăţirea căii spre suflet, spre cuget şi simţirea, spre conştiinţa naţională a tinerilor vlăstare- continuatoare ale bătrănului Stejar, rasărit din străbuna Dacie a lui Dromihete şi Burebista, Decebal şi Traian, Alexandru cel bun şi Ştefan cel Mare şi Sfînt, Mihai Viteazu şi Vasile Lupu, Eminescu şi Creangă, Sadoveanu etc. Ecoul istoriei, marilor evinemente, tinerii îl simt în creaţia lui Grigore Vieru, L. Lari, L. Istrati şi a altor scriitori ai neamului ce-şi apleacă urechea la vuietul nemuritorului stejar... al străbunilor... Biserica din Băcioi a avut şi ea de suferit. Însă a funcţionat totdeauna, deşi a fost impusă la mari impozite. Actualmente s-au creat condiţii favorabile între reînvierea credinţie religioase, se restabilesc legăturile de veacuri între şcoală şi biserică, legături ce au fost interzise de brutal prin legile antihriste bolşevice, ce au influenţat negativ asupra dezvoltarii personalităţii umane. În 1990 şcoala primară din Băcioi se separă de cea medie, învăţătura se face în localul construit în anii 1958-1960. În şcoala primară (1992-1993) îşi fac studiile circa 800 de elevi îndrunaţi de 34 de profesori, 14 dintre care au studii superioare. Şcoala are un ansamblu de dansuri şi un cerc de menaj. În şcoala medie generală ”Alexei Mateevici” (1991-1992) îşi fac studiile 880 elevi ce erau pe mîna a 65 profesori. Instituţa dispune de căteva cabinete: de menaj, lemnărie, muzică, chimie, fizică, biologie, un cabinet înzestrat cu computere, de studiere a limbilor moderne, sală de sport, teren sportiv, stadion etc.

Înapoi>>>

Cei mai erudiţi

Băcioiul este o localitate situată între oraşul Chişinău şi Aeroport, actualmente este componentă a Municipiului Chişinău şi are în subordonare satele: Străsteni, Frumuşica şi Brăila. O populaţie ce depăşeşte 10.000 de locuitori. Comună cu tradiţii vechi şi buni gospodari. După cum se ştie fără ştiinţă şi Dumnezeu nimic nu e: anume datorită lor lumea a putut să avanseze pe linia progresului, să atingă culmi nebănuite de civilizaţie. Mîndria satului sunt persoanele care au avut înbogăţit ştiinţa prin contribuţiile personale. Munca pe tărîmul ştiinţei este actualmente un adevărat eroism deoarece nimeni nu finanţează această muncă, n-o preţuieşte, nu încearcă să-i găsească aplicare. Savanţii practică această muncă, de multe ori fiind lipsiţi de strictul necesar pentru sine şi familie, uneori chiar şi în dauna sănătăţii personale. Despre personalităţile ce au activat în ştiinţă şi cu care se poate mîndri Băcioiul va fi vorba mai jos.

Înapoi>>>

Alexei Evsei Chirlici “Surcica nu sare departe de trunchi”

Alexei Evsei Chirlici a dăscălit la Băcioi. A avut o familie numeroasă şi le-a dat carte tuturor copiilor. Mezinul, Seva, a lucrat medic veterinar în comună. Mama lui Alexei provenea din Neguleşti, oameni bine văzuţi în sat, buni gospodari, au fost deportaţi de bolşevici. Acesta fiind trunchiul de unde a sărit surcica care se numeşte Alexei Chirlici. Originar din Băcioi. A crescut printre cărţile bunicului Alexei şi ale tatălui Evsei. Acestea fiind inspiraţia lui din copilărie. Născut la 05.05.1944. A absolvit şcoala medie din Băcioi fiind primul absolvent menţionat cu medalia de aur. Din 1960-1966 studiază la Institutul de stat de Medicină din Chişinău. După absolvirea institutului, timp de 3 ani face doctoratul la Institutul de Alimentaţie al Academiei de Ştiinţe Medicale din URSS. Tot la Moscova, în 1970, susţine teza de doctor în medicină. La întoarcerea în patrie îşi începe munca didactică la USMF “N. Testemiţeanu”. Viaţa lui era o adevărată dăruire de sine în activităţile pedagogice şi ştiinţifice. După cum menţiona marele nostru savant Nicolae Iorga “un învăţat are două datorii: să înveţe el necontenit şi să-i înveţe necontenit pe alţii ”. Domnul Alexei urmînd aceste cuvinte a ajuns o persoană specială prin calităţile sala sufleteşti. Este unul din fondatorii Facultăţii de medicină preventivă. De-a lungul anilor a pregătit sute de medici specialişti în medicina preventivă. Încalitate de coautor, a publicat eleborările metodice pentru lucrările practice cu studenţii la disciplina Igiena alimentaţiei (peste 400 pagini) şi carte “Igiena alimentaţiei” (conţine o unitate de lucrări practice)

Înapoi>>>

Pe parcursul anilor a publicat circa 100 de lucrări ştiinţifice.

În 1992 ocupă diverse funcţii: lector superior, conferenţiar universitar, şef de studii la catedra Igienă. Mihai Laşcu Absolveşte şcoala medie în 1976, împreună cu alţi 76 de elevi. În timpul liber cînd rămînea singur, îi plăcea să viseze, să lectureze. Literatura preferată fiind cea pe teme istorice, beletristice. Prefera din literatură personajele puternice capabile să se autoapere şi care-i apărau pe cei slabi. A avut o dilemă: armata sau Ministerul de Interne. Ofiţerii din Armata Sovietică erau trimişi unde nici nu te gîndeai, de aceea a preferat miliţia, pentru fi mai aproape de casă şi părinţi. După serviciul militar intră la şcoala specială MAI din URSS, situată la Chişinău, şi absolveşte cursul deplin al acestui aşezămînt de învăţămînt în 1985. Urmează Şcoala Superioară MAI, URSS din Kiev, 1991. Activitatea de muncă în organele de interne şi-o începe în 1979, cu serviciul de patrulă. Este o fire deschisă, sociabilă, ce urcă pe scara ierarhică a organelor de interne şi avansînd pînă la funcţia de şef de catedră a Academiei de poliţie “Ştefan cel Mare şi Sfînt” a MAI din Republica Moldova. Fiind un om al legii, datorită virtuţilor sale organizatorice, manageriale, gestionare, a deschis Universitatea de Criminologie. Paralele cu munca didactică, susţine o amplă activitate de cercetări ştiinţific, materializate în cele 40 de lucrări: “Sistemul neguvernamental din Republica Moldova”; “Calificarea juridică a tîlhăriei”; “Procesul administrativ”; “Infracţiuni contra patrimoniului”; “Drept execuţional penel” etc. La cei 45 de ani ai săi el este plin de energie, pe care ştie s-o folosească raţional împărţind-o între munca de preşedinte al sindicatului “Viitorul” şi munca social-utilă, fără de care nu-şi poate imagina viaţa. Vladimir Iacub Tatăl acestui minunat om era un gospodar de frunte, familist exemplar, om harnic, săritor la nevoie etc. Aceste calităţi, plus ştiinţa de carte el le-a oferit şi copiilor săi. Se mîndreşte domnul Afanasie cu toţi copii săi, însă Vladimir sau Volodea cum îi spun părinţii şi oamenii din sat, a reuşit mai mult decît ceilalţi. În şcoală era o fire timidă, rezervată, sfioasă etc. La lecţii răspundea doar atunci cînd era întrebat, răspunsurile sale fiind profunde. Încă din băncile şcolii visa să devină medic. După absolvirea şcolii medii, susţine admiterea devenind, în 1983, student la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmaceutică “N. Testimiţeanu”. Din primele zile era captivat de chirurgie. Era conştient de faptul că specialitatea aleasă cere insistenţă, perseverenţă, fermitate şi mari eforturi pentru a pătrunde în tainele profesiei alese. Pe parcursul anilor de studii a absorbit ca un burete toate cunoştinţele necesare pentru munca practică. În 1990-1991 urmează internatura. Timp de doi ani după internatură lucrează în calitate de chirurg la Spitalul Clinic Municipal nr. 4 din Chişinău. Din 1993, pe parcursul a 3 ani, face doctoratul la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacologie “N. Testimiţeanu”. Munca practică depusă s-a încununat cu susţinerea tezei: “Monitoringul paraclinic şi tratamentul radical în ulcerul perforat gastroduodenal”, care i-a adus titlui de doctor în medicină. Concomitent cu munca practică de chirurg, prestează şi munca didactică la Catedra de Chirurgie generală şi Semiologie, unde o perioadă a fost şi şef de studii. Actualmente este responsabil pentru lucrul curativ în Clinica Spitalului Municipal nr. 1. Pe parcursul anilor a publicat peste 30 lucrări ştiinţifice printre care: “Chirurgia ulcerului”; “Chirurgia hepotromboză”; ”Chirurgia miniinvozivă”. În curs de apariţie fiind lucrarea: ”Îndrumări metodice la cursurile practice în chirurgia generală, structuri-gratologice în chirurgia generală”. Profesorul şi savantul Vladimir Iacub se bucură de un mare renume, demn de toată admiraţia.

Înapoi>>>

Personalităţi notorii

Afanasie Vasile Chiochiu Născut pe 12.10.1948, originar din Băcioi. Din şcoală sa manifestat ca fiind un bun organizator şi un adevărat lider. Reuşea nu numai să înveţe bine ci şi să fie un bun sportiv. Mulţi dintre colegii lui aproape că-i cerşeau prietenia, considerînd-o drept o onoare. Elev fiind, îi mărturisea profesoarei de educaţia fizică, că după absolvirea şcolii neapărat va fi preşedinte de colhoz. La terminarea şcolii susţine admiterea la Institutul Agricol “M.V. Frunze” din Chişinău. Anii de studii au trecut foarte repede. Comisia de examinare i-a conferit titlul de agronom. În calitate de agronom, tînărul specialist, îşi începe activitatea de muncă la Băcioi. Aici lucrează ca agronom, iar mai tîrziu ca agronom-şef. În 1977 îşi realizează visul, este ales ca preşedinte al colhozului “Steagul Leninist” din Ţîpala. Lucrează aici pînă în 1980, cînd a fost ales într-o nouă funcţie- Preşedinte al Consiliului Colhozurilor din raionul Taraclia. Activînd acolo mai puţin de un an. Apoi este invitat de a ocupa funcţia de direutor în Gospodăria Experimentală de producere “V. I. Lenin”, a Institutului Unional de combatere a bolilor şi vătămălilor plantelor pe cale biologică. Aici a izbutit să-şi manifeste calităţile sale manageriale. Timp de două decenii a ridicat gospodăria de la venitul de cîteva mii la cîteva milioane de ruble. Domnul Afanasie a ştiut cum şi unde să folosească aceşti bani. Au fost construite şi reconstruite mai multe obiecte menite dezvoltării şi lărgirii producţiei agricole. Printre acestea Ferma de Lapte Marfă nr. 2, fabrica de prelucrare a strugurilor. A fost instalată o linie de înbuteliere a vinurilor spumante şi seci. S-au reconstruit două depozite de păstrare a cerealilor şi seminţelor. S-a construit două hangare pentru păstrarea tehnicii agricole. Au fost deschise două cariere pentru dobîndirea pietrei de construcţie. Cele 6 clase ale brigăzii au azi cantine cu utilajul necesar pentru aprovizionarea cu hrană caldă a tuturor muncitorilor. Au fost construite şi multe obiecte de menire socio-culturală. În 1986 a fost finisat căminul cu o capacitate de 410 paturi, apoi a urmat şcoala cu 1468 locuri, casa de 30 apartamente de lîngă stadion, începe să construiască casa de locuit pentru pedagogi cu 24 de apartamente, magazinul de mărfuri industriale, în 1989 grădiniţa cu 160 locuri de lîngă cafenea, cazangeria centrală etc. În 1993 a început proiectarea şi construcţia gazoductului de presiune înaltă Sîngera- Băcioi- Costeşti. La ora actuală în Băcioi sunt gazificate 2116 case. La moment pot fi asiguraţi cu gaze naturale toţi doritorii. Au fost asfaltate 40 km de drum. Pentru munca stăruitoare depusă pe parcursul anilor, domnul Afanasie Chiochiu a fost decorat cu medalia “Pentru Vitejie în Muncă”, ordinul “Insigna de onoare” şi “Meritul Civic”. Băcioenii l-au cunoscut şi continuă să-l stimeze şi să-l aprecieze. În 1990 au avut loc alegerile parlamentare, iar domnul Afanasie Chiochiu a fost ales şi a reprezentat populaţia satului în cel mai înalt organ legislativ de stat timp de 4 ani. Munca supraomenească l-a consumat, o perioadă acesta a fost pensionat pe caz de boală, azi însă cu părere de rău nu mai este. Tudor Ion Leahu Originar din Băcioi. Născut în 1950. În 1967 absolveşte şcoala medie din Băcioi. Tot aici s-a angajat în cîmpul muncii, la Uzina de Tractoare din Chişinău. De aici a fost mobilizat în armată, făcînd cătănie pînă în 1971. Apoi îşi încearcă calităţile de detectiv timp de un an în funcţia de poliţist. Această muncă nu i-a venit pe plac şi în 1972 susţine examenele de admitere şi devine student la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, Facultatea de stomatologie. Pentru un tînăr cum era domnul Tudor anii de studii au zburat pe neobservate. În 1979 este angajat la clinica din Băcioi în funcţia de medic stomatolog. Timp de 18 ani îşi caută aplicarea cît mai vastă a cunoştinţelor, aptitudinile sale în domeniul prestat, dar... ? În 1997 pleacă peste Prut, aici tînărul şi talentatul Tudor Leahu îşi manifestă din plin talentul, îşi găseşte aplicaţia a cunoştinţelor şi în scurt timp îşi capătă autoritatea şi recunoştinţa totală. Această personalitate notorie şi-a găsit clienţi şi printre turiştii străini. La ora actuală clinica “Tudor Leahu” din oraşul Constanţa, România, este recunoscută în întreaga lume. Dumitru Simion Donciu Fiul lui Simion Donciu şi al Anei Streleţchi din Rezeni. A apărut pe lume la 4 Brumărel 1957. În familia lor cartea era baza vieţii. Toţii copii fiind oameni cu carte. Domnul Dumitru, în 1974 a acsolvit Şcoala medie din Băcioi şi se încadrează în cîmpul de muncă în colhozul “Lenin”. Pe atunci a început a îndrăgi tehnica agricolă. Setos de a cunoalte cît mai mult despre maşini, hotărăşte să înveţe mai departe. După susţinerea examenelorde admitere în 1978, este imatriculat la Institutul Agricol “M. V. Frunze” din Chişinău, facultatea inginer-mecanic. În 1983 absolventul se întoarce la Băcioi. Aici îşi aplică cunoştinţele în practică în calitate de inginer-mecanic, inginer şef, şef al atelierelor de reparaţie. După empşementarea Programului Pămînt, fosta gospodărie agricolă Băcioi s-a scindat în 4 gospodării mai mici. Una din ele poartă numele de “Bacii”. Pe parcursul acestor ani gospodăria a făcut mai multe acte de binefacere: se acordă ajutor cu produse agricole veteranilor de război, copiilor invalizi, Şcolii internat nr. 2 din municipiu Chişinău. Actualmente, gospodăria a cumpărat computere şi se amenajează o clasă de computere pentru instruirea elevilor din Şcoala medie. Nadejda Alexandru Schinu După cum mărturiseşte doamna Nadejda, s-a născut întro familie de ţărani şi dragoste faţă de agricultură a moştenito de la părinţii săi. De mică aceasta a fost antrenată cu munca în cîmp. Dacă ar întrebao azi cineva la ce vîrstă şi-a început activitatea, ea nu va putea răspunde printr-o dată sau un an anumit, deoarece de mic copil a participat la diferite tipuri de munci gospodăreşti. La şcoala era o elevă exemplară, numărînduse printre cei mai buni elevi, iar tatăl său veneaa la adunările de părinţi într-al nouălea cer. La terminarea şcolii, n-a avut dificultăţi cu alegerea viitoarei profesii. Totul era hotăărît deja: “Voi creşte pîine”, şi-a spus doamna Nadejda. În 1973-1974 muncitoare la serviciul în brigadă. Apoi peste 3 ani îşi face studiile la Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie din Stăuceni, Facultatea “Agronom viticultor-organizator”. După terminarea studiilor, în 1977, a lucrat contabil în brigada nr.5 de livezi în Gospodăria Experimentală de producere “V. I. Lenin”. Din 1979 pînă în 1982 a condus colectivul de muncitori al acestei brigăzi. Capacitatea organizatorică şi cunoştinţele în viticultură au fost sesizate de agronomul-şef Gheorghe Harti. Cînd experimentatul brigadier Petru Sâli a plecat la odihna binemeritată, n-au fost probleme pentru ai găsi un succesor, care să facă faţă lucrului. În această funcţie, în 1983, a fost numită doamna Nadejda. Timp de 17 ani a consus colectivul şi au fost rezolvate multe probleme de producere. Cînd în anul 2000 a avut loc sciziunea gospodăriei Băcioi, colectivul de muncitori din brigada nr.3 au solicitat-o să-i conducă şi pe viitor. În aşa mod a apărut Societatea cu Răspunderea Limitată “Agrobrio”, avînd-o ca directoare pe doamna Nadejda Schinu. Doamna a fost prima femeie care a condus o brigadă la noi în sat, prima femeie-director SRL. Este managerul format şi afirmat. Ştie să concentreze energia şi voinţa colectivului la realizarea problemelor vitale. Nicolae Ion Crudu Născut la 01.06.1951, în satul Băcioi. În 1968, după absolvirea şcolii medii, susţine examenele de admitere şi este imatriculat la Institutul Politehnic din Chişinău, facultatea energetică. La absolvirea facultăţii, în 1973, obţine specialitatea de “inginer electrician în gospodăria sătească”. Tot atunci este angajat în cîmpul muncii la RED Centru, Substaţia 330 kw Brăila, în calitate de inginer de schimb. Între anii 1978-1982 lucrează la Ministerul Construcţiilor Săteşti, inginer. După aceasta revine în Brăila, unde a muncit pînă în 1985, cînd este transferat în funcţia de inginer electric principal în GEP “Lenin” Băcioi. Aici activează pînă în 1999. Fiind un bun specialist, cu o bogată experienţă de muncă, este angaja la Reţelele Electrice municipale Chişinău, maiestru de sector. După privatizarea RED Centru trece cu lucrul la Întreprinderea cu capital străin RE din municipiul Chişinău, compania “Union Fenosa”, în aceiaşi funcţie. De rînd cu munca de producere, susţine o activitate social-utilă. De două ori, în 1999 şi în 2003, este ales în componenţa Consiliului Comunal Băcioi. Este un bun familist, se bucură de autoritate printre consăteni. Tudor Constantin Creţu Născut la 2 iulie 1955 în Băcioi. Timp de 21 de ani lucrează împreună cu consătenii săi. Mai întîi în calitate de brigadier, din 2000- director al SRL “Agrocenoza”. Pînă la aceasta a trecut calea cunoscută tuturor. Şcoala din sat. În 1977-1981 face studiile la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din oraşul Chişinău, apoi Universitatea Agricolă din Chişinău. Are o pregătire teoretică şi practică excelentă, un stil propriu, original de activitate. Manifestă receptivitate, conştiinciozitatea şi perseverenţa în împlinirea îndatoririlor funcţionale, competenţă şi entuziasm în realizarea obiectivelor propuse. Domnul Tudor Creţu experimentează şi implementează tehnologii avantajoase. Şi-a cucerit autoritatea printre muncitori cu inteligenţă, competenţă, profesionalismul şi calităţile manageriale.

Înapoi>>>

Administraţia publică locală

Cei care au cîrmuit satul în perioada postbelică sunt:

1. Nani Maxim (1948-1951)
2. Cunup Luca (1951-1954)
3. Dogari Onisim (1954-1960)
4. Gujuman Vasile (1960-1966, 1968-1970)
5. Vicolaş Maria (1966-1967)
6. Creţu Nicolae (1971-1973)
7. Roşca Mihai (1973-1978)
8. Pîslari Petru (1978-1985)
9. Laşcu Mihai (1985-2003)
10. Bivol Ion (2003-2007, 2007-2011 urmează să fie)

Înapoi>>>