Seminarul "Stop violenței în familie și la școală", liceul Grigore Vieru
Ieri, pe 30 aprilie, la liceul din comună, a avut loc un seminar pentru profesori, la tema "Stop violenței în familie și la școală".
În prima parte a seminarului câțiva din profesori au predat lecția demonstrativă la subiectul respectiv. Am fost prezent și eu la lecția pe care a predat-o domnișoara Natalia la clasa a 6 "a". A fost o lecție foarte bună în care elevii au făcut cunoștință cu acest subiect și chiar au fost implicați în timpul lecției prin diferite exerciții practice, prin care să conștientizeze cât de mult violența provoacă durere, suferințe și conflicte.
După lecția demonstrativă, toți profesorii care au predat și care au asistat, ne-am adunat la cabinetul metodic pentru a analiza predarea.
După ce s-a făcut analiza, eu am prezentat subiectul "Relația Elev-Profesor: probleme și soluții". În prezentarea mea am abordat subiectul din punct de vedere la tot ce simte un elev și un profesor și cum se ajunge la violență. De-asemenea, am prezentat care sunt soluțiile pe care le dă la această problemă Sfânta Scriptură.
Ultima actualizare ( Sâmbătă, 01 Mai 2010 13:23 )



