Press "Enter" to skip to content

Ajutor material pentru toate categoriile de veterani din com. Băcioi

Pe data de 05.05.2020 Primarul com. Bacioi, Ilie Leahu, a dispus alocarea ajutorului material în valoare de 53 000 lei (cincizeci şi trei de mii de lei), în temeiul Deciziei Consiliului Comunal Băcioi nr. 2/5 din 09.04.2020, pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial (1 persoană – Petrenco Grigore n. 03.01.1927), războiului de la Nistru (23 persoane), războiului din Afganistan(73 persoane), persoanelor participante la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl (2 persoane) și a mamelor celor decedați în războiul de pe Nistru (2 persoane).

Din cazua situației epidemiologice din țară, manifestațiile de 9 mai, tradiționala depunere de flori și mitingul de pomenire tuturor celor căzuți în cel de-al de-al Doilea Război Mondial nu va avea loc. Vă informăm că depunerea de flori poate avea loc doar în mod individual, la data de 9 mai, cu respectarea măsurilor de protecție.

Prin Dispoziția nr. 02/1-7/41 din 05.05.2020 a primarului com. Băcioi, contabilitatea Primăriei com. Băcioi, prin contabilul-șef, dna Valentina Bălțătescu, va aloca suma indicată din mijloacele cheltuielilor prevăzute la ECO K6 222990 „Servicii neatribuite altor aliniate”, grupa „Cultură, artă și sport”.

Banii vor putea fi ridicați, în mărime de 500 de lei/veteran, de la Primăria com. Băcioi dupa ridicarea regimului stării de urgență, după data de 18.05.2020, iar veteranului din cel de-al Doilea Război i se va oferi suma de 3 000 lei.