Press "Enter" to skip to content

Recomandări cu privire la oficierea sfintelor slujbe începând cu data de 10 mai 2020 în com. Băcioi

Adresarea Bisericii “Sfinţii Voievozi” din com. Băcioi, în contextul stării de urgență cauzate de virusul Covid 19, cu privire la oficierea sfintelor slujbe începând cu data de 10 mai 2020.

Hristos a Inviat! 

Frați creștini din comuna Băcioi, 

Ca urmare a deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Dispoziției nr. 25 din 05 mai 2020 a Comisiei Pentru Situații Excepționale a R. Moldova, ținând cont de Recomandările cancelariei Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove cu privire la oficierea sfintelor slujbe în contextul stării de urgență cauzate de virusul Covid 19, cu mare bucurie vă înștiințăm că duminică, 10 mai, ne putem revedea la Sfânta Biserică, la slujba Sfintei Liturghii. 

În același timp, pentru că încă valul de epidemie încă nu a trecut, vă anunțăm regulile necesare, pe care trebuie să le respectăm, pentru a avea grijă de sănătatea noastră și a celor din jur:

1. Toate slujbele bisericești le vom săvârși în curtea bisericii; 
2. Vom purta, în mod obligatoriu, măști de protecție în timpul participării la sfintele slujbe;
3. Vom respecta distanța socială de doi metri recomandată de autorități;
4. Cei care sunteți cu simptome de boală sau aveți maladii cronice vă rugăm să stați în această perioadă acasă. 

Aceste măsuri excepţionale au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jur. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu și noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor că starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemie să înceteze cât mai curând!

Pentru voi rugător, Preot Diodor Tătaru