Press "Enter" to skip to content

Mesajul primarului Ilie Leahu, cu ocazia „Zilei Poliției Naționale”

Astăzi, Poliţia Republicii Moldova împlinește 30 de ani de la înființare și treptat, prin slujba în folosul societăţii își fortifică atitudinea conştiincioasă faţă de atribuţiile sale, sprijinite de înaltul simţ al datoriei, de curajul și jertfirea de sine de care au dat dovadă polițiștii în timpurile hotărâtoare pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova.

Totodată, în numele locuitorilor com. Băcioi dar și a Primăriei, adresez sincere felicitări pentru profesionalismul și operativitatea cadrelor Sectorului de Poliție nr.7 din com. Băcioi :
-Iurie Sardari – Șef de sector;
-Andrei Cebotari,
-Vidmidi Artiom,
-Avram Ion,

în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea noastră. Apreciez în mod deosebit colaborarea dintre instituțiile noastre, și am convingerea că vom găsi soluțiile necesare că această colaborare să continue și să primească noi valențe, în toate domeniile și activitățile viitoare.Odată cu asta, așteptările noastre de la principalul organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor sunt mari.

Astfel, mizăm ca greutățile cu care vă confruntați, să vă motiveze și să vă mobilizeze să vă faceți datoria cu maximă corectitudine și responsabilitate, în conformitate cu principiile europene, dar și cu angajamentele pe care vi le-ați asumat prin jurământ, atunci când ați ales profesia de polițist.

Vă doresc tuturor angajaţilor Poliţiei, cursanţilor și veteranilor, sănătate, liniște sufletească și pace în familie.

La mulți ani Poliția Republicii Moldova!

Cu respect,
Ilie Leahu, Primar al com. Băcioi