Două tronsoane din str. Independenței, din comuna Băcioi (drumul auto G71), intră în reparație în cadrul proiectului de întreținere periodică a drumurilor publice naționale cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic.
Se prevăd lucrări de reparație a îmbrăcămintei rutiere: – prin tăierea cu freza a părții carosabile și aplicarea straturilor bituminoase, stratul de uzură pentru primul sector, în prelungire de la sectorul unde s-a încheiat intervenția anul trecut (Casa de Nunți Victoria spre ieșirea din localitate); – al doilea în sectorul Hamzeu, lângă terenul de joacă (în apropierea stației terminus a autobuzelor) prin decaparea și înlocuirea straturilor, ulterior cu aplicarea a două straturi bituminoase de asfalt.
Autoritatea contractantă: Î. S. Administrația de Stat a Drumurilor
Responsabil tehnic de lucrări: Tudor Vartolomei
Antreprenor: SC ,,Dromas-Cons” S.R.L.