Press "Enter" to skip to content

„Ziua Donatorului de Sânge” la Băcioi

Deja tradițional, la data de 10 martie (joi), la IMSP Centrul de Sănătate Băcioi va fi organizat un punct de colectare a sângelui/componentelor sanguine. Toți cei care doresc să devină donatori sunt invitați la evenimentul de donare voluntară, între orele 08:30-14:00, având la sine buletinul de identitate.

Sângele este un dar neprețuit, care nu poate fi cumparat cu bani, ci poate fi doar donat de la o persoană la alta. Donarea de sânge nu presupune vreun risc pentru donator, organismul având permanent în rezervă circa 300-400 ml de sânge, precum şi capacitatea de a reface repede cantitatea de sânge donat fără vreun tratament sau alimentaţie specială. Procedura de donație e simplă, rapidă și inofensivă, și durează nu mai mult de jumătate de ora.

Sângele donat poate contribui la salvarea vieții unui copil nou-născut, unei mame, unui tata, unui frate sau surori. O donație de sânge poate salva viața până și a trei persoane, este un lucru demn de urmat, uman, corect și care nu cere un efort deosebit.