Dragi băcioieni, Primăria com. Băcioi vă invită sâmbătă, 4 iunie, la manifestările prilejuite Zilei satului Băcioi (537 ani de la prima atestare documentară).
Începând cu orele dimineții (10:00-13:00), pe stadionul central se vor desfășura mai multe competiții sportive (fotbal; trânta națională; etc.), iar întrecerile de volei și șah se vor petrece la sala sportivă a Liceului Teoretic „Grigore Vieru”.
La fel, de la 10:00 și până la 20:00, pe aleea pieței din centrul satului, va fi deschis Târgul Meșterilor Artizanali și a Producătorilor Locali, unde se vor putea procura obiectele confecționate manual, dar și se va putea gusta din bucătăria tradițională.
Pentru copii, între orele 13:00-17:30, în centrul localității, vor fi organizate concursuri și activități cultural-artistice, cu artiști plastici, Planeta Clounela, etc., iar seara, de la orele 17.00, vă invit la un concert excepțional cu participarea, ansamblurilor etnofolclorice locale (Rapsodia; Buciumul; Băcițele; Codrenii;), orchestrei „Busuioc” (dirijor Ion Glodea), soliștilor: Doina Sulac, Angela Graur, Alex Balan, Luminița Godoroja, Galina Meleca, Sergiu Graur, dar și invitați speciali: Anișoara Puică, Pasha Parfeni, Radu Chiochiu, DJ Michael Ost. Scena va fi amplasată între sala de ceremonii „Armonia” și magazinul Linela (cu fața spre sectorul Hamzeu).
Pe durata manifestațiilor, în perimetrul zonei centru, drumul(segmentul de pe str. Independenței, dintre str. Ștefan Cel Mare și str. Veronica Micle) va fi închis pentru circulația rutieră.
Vă așteptăm cu drag!