Continuăm regenerarea comunală în zonele unde lipsa locurilor de parcare este acută.
Astfel, au fost amenajate parcări auto în următoarele locații:
1) Pe spațiul public dintre Școala Primară și Biserica „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, din îmbrăcăminte de beton asfaltic cu agregate mărunte, executată la cald, în grosime de 6 cm, cu asternere mecanică, pe o suprafață de circa 500 m2;
2) În preajma Școlii Primare din s. Băcioi, din partea str. Ștefan cel Mare 50, din pavaj executat din plăci de trotuare din beton prefabricat, așezate pe un strat din amestec uscat de ciment și nisip, grosime strat de 10 cm (pavaj vibropresat tip caramida, 60 mm, culoare gri), pe o suprafață de circa 350 m2 (aici lucrările sunt avansate, în zilele următoare obiectul va fi finalizat, cu amenajarea accesului din beton asfaltic);
3)În apropierea sediului primăriei, la fel, din îmbrăcăminte de beton asfaltic în grosime de 6 cm, pe o suprafață de circa 800 m2;
Totodată, urmează să dăm în folosinţă și trotuarul de pe str. Independenței, pe lungimea gardului Liceului Teoretic „Grigore Vieru”, executat odată cu lucrările la parcări începute în luna iunie, cu suprafața de 680 m2. Lucrările se află în faza de finalitate, în zilele următoare vor fi instalate scaunele de odihnă, corpurile de Iluminat, coșurile de gunoi, dar și amenajată zona verde.
Executor al lucrărilor este firma, Vicoliv Grup, desemnată în urma licitației deschise.
Responsabil tehnic, Chiriac Andrei.
Sursele de finanțare a lucrărilor sunt din bugetul de stat (fondul rutier) și buget local.
Noile parcări sunt prevăzute să ofere locuri suficiente pentru cei care vin cu maşina în zona centrală a s. Băcioi, rezolvându-se astfel o parte din criza locurilor de parcare din preajma instituțiilor publice.