Astăzi, la Primăria com. Băcioi, a avut loc seminarul cu tema „Hipertensiunea Arterială: Înțelegerea și Prevenirea”, organizat în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății din cadrul proiectului ViataSan. Seminarul a reunit locuitorii interesați să înțeleagă mai bine această afecțiune și modalitățile de prevenire și gestionare a acesteia.
În cadrul evenimentului, participanții au avut ocazia să afle informații utile despre manifestarea și prevenirea hipertensiunii arteriale, impactul anumitor alimente asupra tensiunii arteriale și sănătății generale, precum și modalități de control al tensiunii arteriale, atât medicamentoase, cât și non-medicamentoase.
Seminarul a oferit participanților oportunitatea de a adresa întrebări și de a primi răspunsuri din partea specialiștilor prezenți, favorizând astfel schimbul de informații și experiențe.
Pe această cale, aducem sincerele noastre mulțumiri doamnei doctor, Lora Gîțu, pentru eforturile și implicarea prodigioasă în organizarea evenimentului.
Mulțumim de asemenea partenerilor noștri: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Swiss Cooperation in Moldova Swiss Tropical and Public Health Institute (Swiss TPH), pentru sprijinul în realizarea proiectului „ViataSan” și în promovarea sănătății publice în com. Băcioi.