Primăria com. Băcioi a semnat un acord de intenție și cooperare trilateral cu Primăria comunei Sokilnyky, regiunea Lviv, Ucraina, și Primăria orașului Aleșd, județul Bihor, România.
Documentul consolidează relația de înfrățire dintre cele trei localități și stabilește cadrul unei colaborări instituționale de lungă durată. Scopul principal este identificarea unor probleme și priorități comune, precum și aplicarea în comun la proiecte finanțate din fonduri europene.
Acordul a fost semnat în cadrul vizitei oficiale desfășurate în aceste zile, la Sokilnyky, de către delegațiile celor trei primării.
Mulțumim partenerilor din Sokilnyky pentru ospitalitate și deschiderea manifestată. Colaborarea dintre cele trei comunități înfrățite deschide noi oportunități de dezvoltare și de accesare a finanțărilor venite din partea Uniunii Europene pentru localitățile noastre.


