Press "Enter" to skip to content

Anunț privind punerea sub tensiune a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Vulcănești–Chișinău, începând cu 22 iulie 2026

Primăria com. Băcioi informează că, începând cu miercuri, 22 iulie 2026, Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Vulcănești–Chișinău va fi pusă sub tensiune și va intra în etapa de exploatare. Traseul liniei traversează și teritoriul comunei Băcioi.

Pentru siguranța dumneavoastră și prevenirea accidentelor, vă rugăm să respectați următoarele măsuri de securitate:

  1. Nu urcați pe stâlpii (pilonii) liniei electrice aeriene și nu interveniți asupra elementelor acesteia.
  2. Evitați staționarea, deplasarea sau desfășurarea oricăror activități sub conductoarele liniei electrice aeriene.
  3. Păstrați o distanță de siguranță de cel puțin 5 metri față de conductoarele laterale, pe planuri verticale ale liniei electrice.
  4. Verificați în prealabil lista de activități ce nu pot fi desfășurate în zona de protecție de 30 de metri de la conductoarele laterale, conform Hotărârii de Guvern nr. 852 din 18.12.2024.
  5. Nu apropiați utilaje agricole, echipamente, macarale, materiale sau alte obiecte de conductoarele liniei electrice.
  6. Nu atingeți conductoarele sau elementele liniei electrice, inclusiv în cazul în care acestea par deteriorate sau căzute.
  7. În cazul observării unor situații periculoase (conductoare căzute, deteriorarea stâlpilor sau alte defecțiuni), nu vă apropiați de zona respectivă și apelați serviciul de urgență 112.

Pentru sesizarea situațiilor care nu prezintă un pericol imediat, contactați Serviciul Dispecerat al Moldelectrica la numerele de telefon inscripționate pe plăcuțele de avertizare amplasate pe cel mai apropiat pilon al liniei electrice.

Rugăm proprietarii și utilizatorii terenurilor afectate, precum și agenții economici care desfășoară activități în apropierea traseului LEA 400 kV Vulcănești–Chișinău, să informeze angajații și colaboratorii despre punerea sub tensiune a liniei și să asigure respectarea măsurilor de securitate.

Pentru detalii și informații suplimentare, contactați Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii (UCIPE): tel. +373 22 49-67-90, e-mail info@ucipe.gov.md.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.