Primarul com. Băcioi, Ilie Leahu și-a prezentat bilanţul realizărilor la un an de mandat. Mai jos vedeți mesajul primarului.
Stimați locuitori și prieteni, astăzi ating un an de când am devenit primar al com. Băcioi, când mi-ați încredințat înalta responsabilitate de a conduce transformarea spre bine a lucrurilor în comunitate.
A fost un an greu, cu provocări și victorii, cu greșeli și succese, dar în care am reușit împreună să ne consolidăm și să pornim motorul schimbării. Este doar începutul.
Iar astăzi, totalizând reușitele și simțind ca niciodată sprijinul și încrederea voastră voi merge cu convingere înainte în realizarea dezideratului unei vieți mai bune pentru pentru fiecare în com. Băcioi.
50 de realizări pe care le-am făcut împreună într-un an de mandat:
1. Proiectarea și inițierea licitației pentru construcția unei grădinițe de copii în s. Brăila în baza unui ajutor nerambursabil acordat de către Guvernul României instituțiilor preșcolare din R. Moldova. / octombrie.
2. Reparația capitală a Gimnaziului nr. 102 din s. Brăila. / septembrie
3. Executarea lucrărilor de modernizare a rețelelor electrice, iluminării stradale existente cu amplasarea de noi corpuri de iluminat, peste 200 unitați, modrrnizate a 5 BZUM-uri.
4. A fost construit în premieră rețeaua de iluminat stradal pe drumul de acces spre s. Frumușica (str. Chișinăului – str. Lozioara), pe o lungime de circa 1200 m. / septembrie
5. Reparația capitală a Grădiniței nr. 101 (sec. Străisteni), s. Băcioi.
6. Demolarea construcției nefinalizate din anul 1986 a Casei de Cultură, inclusiv evacuarea deșeurilor de construcție cu nivelarea ulterioară a solului.
7. Reparația drumului str. Chișinăului din s. Băcioi, finanțat din bugetul de Stat, pentru municipiul Chișinău pentru anul 2020. / iulie
8. Aplicarea marcajului rutier pe străzile comunei Băcioi, conform schemei de organizare a circulației rutiere coordonată cu autoritățile abilitate și instalarea indicatoarelor rutiere corespunzătoare. / iulie
9. Amenajarea str. Decebal din s. Brăila din plăci de beton, amenajarea rigolelor de scurgere a apei 0,5 m. lateral și amenajarea trotuarului pentru pietoni. / iulie
10. Reparația drumului central în cadrul proiectului de întreținere periodică a drumurilor publice naționale cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic, pe drumul auto G71, strada Independenței, s. Băcioi. / iulie
11. Schimbarea acoperișului Școlii Primare nr. 101 din s. Băcioi. / iulie
12. Delimitarea cu gard pe un sector de 465 m. a cimitirului s. Străisteni. / iulie
13. Repararea unui sector de drum de pe str. Primăverii, distrus de ploi și aflat într-o stare avariată fiind greu de utilizat, din beton M400. / iunie
14. Reparația capitală a drumului de acces către com. Băcioi din partea Aeroportului Internațional Chișinău. / iunie
15 Lucrări de amenajare din beton M400 (prundiș concasat cu fracția minimă 5-20, clasa betonului B30, rezistență la îngheț/dezgheț F200, impermeabilitatea la apă W6, P3.) a str. Alexandru Hâjdeu integral, parțial a str. Toma Ciorbă, un segment dintre străzile Cuza Vodă și Nicolae Testemițeanu dar și a colectorului de evacuare a apelor pluviale de pe str. Independenței intersecție cu str. Oana, din com. Băcioi. / iunie
16. Efectuarea lucrărilor de construcție a rețelei de apeduct alternativ pentru perioada de vară, când crește necesitatea consumului de apă în comunitate, conectat la sonda arteziană din regiunea Aeroportului Internațional Chișinău, unde inclusiv a fost schimbată pompa de apă pentru o capacitate ridicată a debitului de apă, de la 10m3/h la 25m3/h.. / iunie 1
17. Instalarea a mai multor panouri informative despre necesitatea respectării regulilor de asigurare a curățeniei în com. Băcioi / iunie
18. Amenajarea trotuarului de acces spre stație și peste podul din str. Independenței, sec. Hamzeu. / iunie
19. Amenajarea din beton a str. Agricultorilor integral și parțial str. Ion Neculce. / iunie
20. Amenajarea pieței agro-alimentare din com. Băcioi. / iunie
21. Executarea lucrărilor de reparație, în varianta albă, a străzilor din cartierul nou locativ din str. Chișinăului, s. Băcioi, pe o distanță de aproximativ 2,5 ~ 3 km. mai
22. Ajutor material pentru toate categoriile de veterani din com. Băcioi în legătură cu „Ziua Europei” / 9 mai
23. Executarea lucrărilor de întreținere curentă (plombare) a str. Independenței (Drum Național G71). / mai
24. Executarea prin intermediul Î.M. ,,Băcioi-Comservice” a lucrărilor de construcție a apeductului din sectorul nou locativ din str. Chișinăului, com. Băcioi, pe o distanță de 3 km. / aprilie
25. Reparația a podului avariat care asigură accesul către s. Frumușica peste râul Ișnovăț. / martie
26. Relansarea publicației periodice oficiale a com. Băcioi „Ziarul de Băcioi” / martie
27. Salubrizarea intrării în localitate din partea Aeroportului Chișinău / 14 martie
28. Organizarea concertului artistic dedicat zilei de 8 martie. / martie
29. Lucrările de amenajare a acostamentului drumului central str. Independenței și curățarea canalelor de evacuare a apelor pluviale.
30. Încheierea acordului de înfrățirea între com. Băcioi și mun. Oradea. / februarie
31. Vizita în com. Băcioi a primarului mun. Oradea, Ilie Bolojan în vederea cooperării între comunitățile locale, BĂCIOI și ORADEA.
32. Oferirea titlului de „Cetățean de Onoare” a com. Băcioi, d-lui doctor Teodor Leahu / februarie
33. Elaborarea proiectului de gazificare a sectorului Hamzeu, etapa II și înaintarea spre finanțarea lucrărilor pentru anul investițional 2021. / februarie
34. Instalarea oglinzilor de securitate rutieră pe mai multe intersecții cu grad redus de vizibilitate din com. Băcioi. / 3 februarie
35. Alocarea surselor financiare pentru executarea picturilor bisericești la Biserica „Sfinților Arhangheli Mihail Și Gavriil” din s. Băcioi.
36. Lansarea paginii web oficiale a Primărie com. Băcioi / bacioi. md
37. Menționarea cu Diplomă de Onoare din partea Primăriei com. Băcioi a mai multor specialiști din cadrul întreprinderii „Armo-Betor” în semn de recunoștință pentru activitatea prodigioasă și devotamentul de care au dat dovadă ani de-a rândul (zeci de ani de activitate) în asigurarea industriei energetice a Republicii Moldova cu elemente din beton armat folosite pentru liniile electrice de înaltă tensiune, dar și la producerea altor articole din beton armat. / ianuarie
38. Instalarea bradului de Crăciun / decembrie 2019
39. Campania de caritate pentru familiile social-vulnerabile ,,De Crăciun să fim mai buni”, perioada 12 – 19 decembrie 2019. Concert de caritate „Caravana de Crăciun” la Liceul Grigore Vieru din com. Băcioi.
40. Salubrizarea spațiului din centrul s. Băcioi, stațiile de așteptare a transportului public și străzile Ștefan Cel Mare și Sfânt.
41. Concert de Hramul Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil” 21 noiembrie 2019.
42. Achiziționarea a 10 calculatoare performante pentru procesul educațional oferite Gimnaziului nr. 102 din s. Brăila com. Băcioi.
43. Reconstrucția unei importante porțiuni de drum pe str. LIVEZILOR, cu beton M400, rezistent la calamități naturale.
44. Reparația capitală a Grădiniței nr. 171 (sect. Hamzeu), schimbarea capitală a acoperișului țiglă metalică), ventilare, lucrări la fațadă(tencuială, termoizolare, tinc, înlocuirea verandei cu construcția unei anexe noi care va cuprinde: vestiar, sală, cabinet de proceduri, cabinet izolator, tambur), și alte lucrări.
45. Hidroizolarea tribunei stadionului comunei Băcioi cu instalarea scaunelor, inclusiv montarea unui rezervor de apă cu hidrofor pentru întreținerea ierbii.
46. Construcția pavilioanelor și amenajarea teritoriului Grădiniței nr. 140 (pavaj, complexe de joacă).
47. Adoptarea Planului Urbanistic General (PUG) al com. Băcioi satele Brăila, Străisteni, Frumuşica. Dezvoltarea strategică a com. Băcioi şi implementarea documentaţiei urbanistice.
48. Proiectarea și efectuarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a sondei arteziene din str. Chișinăului, sector nou locativ.
49. Lucrări de reparație a incintei Bibliotecii Publice Băcioi și achiziționarea mobilierului nou pentru cărți.
50. Achiziționarea echipamentelor necesare în vederea protejării personalului medical în lupta cu pandemia de Coronavirus pentru IMSP Centrul de Sănătate Băcioi. Efectuarea lucrărilor de reparație curentă a instituției IMSP Centrului de Sănătate Băcioi pentru pregătirea de acreditare.
Stimați locuitori ai com. Băcioi,
Vă mulțumesc pentru încredere!
Cu stimă,
Ilie Leahu, Primarul com. Băcioi