Primăria com. Băcioi a achiziţionat un tractor nou dotat cu utilaj și echipament special, necesar pentru serviciul de întreținere și amenajare a teritoriului comunal, astfel că nu mai este nevoie să se aştepte intervenția utilajelor private pentru prestarea acestor servicii, iar intervenția în localități va merge mult mai repede.
Obiectele achiziției:
1. Tractor nou – anul fabricației: 2022; Putere motor: minim 110 CP; Greutate: minim 4500 kg; Capacitate ridicare spate: minim 4500 kg; Acesta este dotat cu arbore priză spate (minim 500/1000) și arbore priză față și tiranți față; Sistem de frânare pe toate cele 4 roţi; Cabina cu acoperiș transparent, cu aer condiţionat, izolată fonic, ștergător parbriz spate si față, încălzire și ventilație; Certificat EUR 1; Capacitatea pompei hidraulice min 54 litri/min; Cutie de viteze sicronizată.;
2. Încărcător frontal nou compatibil cu tractorul propus; Înălțime minimă de ridicare 3600mm; Capacitate de încărcare minim 1100kg; Sistem de echilibrare a atașamentelor; Sistem de control al joystick-ului; Adaptor de demontare-montare a atașamentului rapid;
3. Cupă 4 în 1 – Lățimea minimă 2000mm; Volumul minim 0,8 m3;
4. Mătură comunală – Lătimea minimă 2000 cm; Container de colectare gunoiului; Perii laterale – 2 buc; Roată de suport; Rezervor de apă; Dispozitiv agregat pe puntea față;
5. Remorcă – Cu posibilitate de descărcare; Deschidere: în 3 laturi; Capacitate încărcare minimă: 5000 kg; Cu obloane de extensie; Protecție acoperire;
6. Distribuitor nisip – Capacitatea de încărcare: minim 1700kg; Lățimea de lucru: până la minim 5,5 metri;. Cu mecanism de agitare și vibrator; Cu mecanism de autoîncărcare;
7. Tocător lateral – Lățimea minimă: 1600mm; Reglare a vitezei de înclinare; Protecții frontale împotriva aruncării obiectelor;
8. Lamă de zăpadă – Lățime de lucru: minim 2,6 m; Poziții de lucru: minim 4 (în unghiuri); Cu mecanism de absorbție a șocurilor lamelor cu cauciuc;
Criteriul de evaluare aplicat pentru achiziționarea acestor bunuri – cel mai bun raport calitate-preț, iar investiția a fost făcută din sursele bugetului local. Suma totală a ofertei, cu TVA, a constituit 1 995 000 lei (prin procedura de achiziție – Licitație deschisă).
Tractorul și utilajele vor fi prevăzute pentru coordonarea serviciilor comunale, dar și pentru alte necesități ale Primăriei.