Lansăm proiectul „Uniți prin cultură premisă a cooperării durabile”, pentru revitalizarea legăturilor culturale dintre com. Băcioi și România, dar și pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare pe termen lung.
Spațiile Centrului Cultural (amenajat, în acest an, la inițiativa Primăriei, în blocul J a Liceului Teoretic „Grigore Vieru”) vor fi dotate cu echipament și inventar necesar unei bune funcționării, astfel ca instituția să poată răspunde nevoilor cultural-artistice din comunitate (ex: festivaluri naționale și internaționale, concursuri, expoziții, târguri, seminarii, cursuri de educație civică, ateliere de creație cultural-artistică, activități extrașcolare pentru copii etc.).
Finanțarea proiectului este asigurată în baza principiului de cofinanțare și atragere a surselor financiare externe, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova fiind partenerul cel mai important în ecuația finanțării garantate, asigurând cca 95% din valoarea totală a proiectului (48 850,22 ROM = aproximativ 200 000 MDL), restul mijloace financiare fiind alocate din contul Bugetului Local al Primăriei com. Băcioi, aproximativ 10 000 MDL, circa 5 % din valoarea totală a acestuia.
Este de menționat faptul că proiectul este în stare să asigure doar o parte din inventarul necesar noului Centru Cultural, iar instituția urmează a mai fi completată (din sursele bugetului local) și cu alte bunuri de care este nevoie pentru dezvoltarea sectorului cultural în Băcioi. Următoare etapă este elaborarea caietului de sarcini și demararea procedurii de achiziție publică pentru procurarea inventarului necesar consolidării noului Centrul Cultural Băcioi, totodată, necesitățile care nu vor fi asigurate din sursele proiectului urmând să fie asigurate din sursele bugetului local.
Ca urmare a implementării proiectului, Centrul Cultural Băcioi va deveni un loc atractiv pentru tineri, va fi implicat în organizarea și desfășurarea diferitor activități cu caracter cultural, promovarea turismul, meșteșugurilor, obiceiurilor, tradițiilor populare, dar și a valorilor naționale și va stimula creativitatea tinerilor din toate domeniile (literatură, muzică, artă populară, artă plastică, dans etc.). La fel, colectivele artistice precum și colectivele cercurilor de creație, care urmează să fie amplasate în incinta centrului, vor beneficia de spații adecvate pentru activitate, dotate cu echipament și inventar modern.