Pe 9 mai, echipa Primăriei com. Băcioi, în frunte cu primarul Ilie Leahu, au depus flori la monumentul Eroilor Căzuți alături de locuitori, funcționari, consilieri locali, veteranii războiului pentru independența Republicii Moldova, veteranii din Afganistan și participanții la lichidarea consecințelor de la Cernobâl.
Centrul de Cultură și Tineret Băcioi a prezentat un program solemn, urmat de o masă de pomenire.
Viceprim-ministrul, Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regional, Vladimir Bolea și părintele paroh al Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din com. Băcioi, Diodor Tătaru au fost prezenți la eveniment, aducând omagiu celor care s-au jertfit.
Primăria comunei Băcioi, deja tradițional, a alocat din bugetul local câte 2000 lei pentru fiecare dintre cei 68 de veterani ai războiului de la Nistru, 19 veterani ai războiului din Afganistan și 2 mame ale eroilor căzuți pentru independența țării.
”Comemorarea eroilor nu este doar o ceremonie anuală, ci un angajament permanent. Astăzi, când pacea în Europa este din nou fragilă, trebuie să ne amintim prețul sacrificiului celor mulți și să ne unim în jurul valorilor care previn repetarea ororilor trecutului: dialog, compasiune și respect pentru demnitatea umană.”, a subliniat primarul com. Băcioi, Ilie Leahu


























