Simbolurile comunei Băcioi

Stemele și drapelele comunei Băcioi au fost rezolvate în complex unic și în context cu simbolica localităților învecinate înrudite într-un fel.

Elementul de legătură dintre satele acestei comune și localitățile vecine la care ne referim îl constituie valea râului Ișnovăț, cea care a produs o familie de steme și drapele aparte în heraldica Republicii Moldova. Este vorba de însemne care folosesc o culoare heraldică particularizată – culoarea roșie-vișiniu, personificând râul Işnovăţ.

Râul Işnovăţ este pentru prima oară amintit într-un act de la Alexandru cel Bun din 10 februarie 1429, în varianta „Vâşneveţ”. Hidronimul provine de la apelativul ucrainesc „vâşnea” – „vişin, vişină” şi înseamnă „valea crescută cu vişini”. Din spusele localnicilor, se ştie că în locul unde izvorăşte Işnovăţul, lângă mănăstirea Căpriana, există copaci de vişini crescând sălbatic şi în zilele noastre. Vom menţiona şi faptul că în documentul din 1429 deja citat mănăstirea Căpriana apare cu numele „mănăstirea Vâşneveţ, unde este egumen Chiprian”.

Culoarea vişinie nu este o culoare heraldică clasică, ci una cu totul individuală și a fost folosită cu succes în Republica Moldova în simbolurile heraldice și vexilologice ale mai multor localități așezate pe râul Işnovăţ: oraşul Ialoveni (2002), satele Dănceni (2013), Nimoreni (2012), Scoreni (2016), Malcoci (2018) și altele. Acest smalt poate fi considerat ca o armă heraldică grăitoare, căci vişinul şi fructul său – vişina – au dat limbii române şi denumirea râului, şi denumirea acestei nuanţe de roşu. Astfel, vișiniul apare în toate stemele și drapelele comunei Băcioi.

Satul Băcioi a fost individualizat printr-un baci, în calitate de arme grăitoare. Toponimul provine de la antroponimul omonim, care este unul augmentativ de la supranumele Baciu, ambele fiind pomenite în documente din secolele XVIII-XIX. Substantivul comun „baciu”, care a stat la baza ambelor antroponime reprezintă „un termen comun popoarelor din sud-estul european, cu sensul de „căpetenie de păstori” și „nene”, frate mai mare”. În acest context, trebuie să amintim și de tradiția păstorească milenară a poporului nostru, reflectată plenar în folclor și în cultura noastră laică. Ciobanul întotdeauna a fost și rămâne un simbol național al rezistenței în timp, al dârzeniei și al dăinuirii. El simbolizează verticalitatea și împotrivirea vremurilor rele și oricăror forțe malefice în general. El păstorește turma prin văi și dealuri, prin păduri și deșerturi și o scoate la liman. Este o menire dumnezeiască, de fapt. Acest simbolism al baciului este întărit de toiagul de aur pe care îl are în mână. Toiagul este un simbol universal al conducătorului și al puterii în general.

Satul Brăila. Pentru a dezlega etimologia acestui toponim, în vederea creării unor arme grăitoare, ne-am adresat cunoscutului filolog ieșean Mircea Ciubotaru, care cu multă bunăvoință prietenească, într-un răvaș din 22 iunie 2016, ne-a explicat următoarele:

„Despre Brăila, oraşul dunărean, s-a spus că ar fi de la germ. Briile, ochelari, fiindcă aşa s-ar explica zicala A nimerit orbul Brăila. Cine a zis asta mai curând a dat cu oiştea în gard. Etimologia este orbitor de … transparentă şi de aceea nu se vede. E simplu: numele, frecvent Brae este etimonul pentru satele Brăeşti. Un derivat cu sufixul -ilă a dat Brăilă, precum Zorilă, Ochilă etc. Chestia e că numele ar putea fi şi împrumutat direct din bulgară în forma Brail şi nu derivat în română cu -ilă. Numele e atestat în DIR/ DRH. Din Brăilă, cu sufixul -a, rezultă Brăila, ca Arbore – Arborea, Manole – Manolea etc.

Pentru heraldică, nu ştiu ce stemă vorbitoare s-ar putea face, căci Brae şi Brăilă nu însemnă nimic în româneşte. Între Brăila cu pricina şi neamurile boiereşti Brae, Brăescu şi Braevici nu e vreo legătură, ca să poată fi împrumutat vreun simbol de la aceştia (dacă este cunoscută vreo stemă). Deci trebuie inventat altceva, nu știu ce. […] Brae e slav”.

În consecință calea ideală a armelor grăitoare a fost abandonată.

Denumirea veche a satului Brăila a fost Negrești, toponim care are la origine antroponimul Negru/ Negrea, personaje reale cu aceste nume fiind puse în legătură documentară cu moșia Brăilei.

Scutul a fost tăiat simbolizând faptul că satul Brăila este amplasat pe ambele maluri ale Ișnovățului. Partea de jos a rămas vișinie, iar cea de sus a fost colorată în negru – culoarea heraldică a pământului – pentru a invoca vechea denumire de Negrești.

Într-un tablou al moșiilor răzeșești din județul Chișinău, întocmit la 17 august 1872, găsim și satul Brăila, al cărei moșie umbla în trei bătrâni: bătrânul lui Gheorghe Brăila, cuprinzând 75 desetine de pământ și având 15 stăpâni; bătrânul lui Onofrei Cerchez, cuprinzând 73 desetine și având 14 stăpâni; bătrânul lui Alexandru Brăila, cuprinzând 60 desetine și având 28 stăpâni. Din acest document ne dăm seama și de ce numele satului a devenit Brăila.

Răzeșia brăilenilor a fost marcată în stema și drapelul acestui sat prin figura unui călăraș gonind, de aur.

Satul Frumușica s-a individualizat printr-o tânără fată care face o aluzie grăitoare la denumirea localității. Din punct de vedere artistic, s-a dorit să fie rezolvată în stilul picturii lui Nicolae Grigorescu și a gravurilor de pe bancnotele românești din perioada interbelică și imediat postbelică. Individualizarea mobilei principale s-a făcut prin dotarea fetei cu un fir de lozie, invocând mahalaua Lozioara din localitate.

Satul Străisteni își trage originea etimologică de la un antroponim Straistă sau direct de la apelativul straistă, variantă a lui traistă – „obiect în formă de sac, confecționat din pânză groasă sau din lână și prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării”. Și în acest caz a fost antrenat procedeul heraldic al armelor grăitoare, doar că în locul unei traiste-sac obișnuite s-a ales o armă heraldică mai insolită – o plantă erbacee din familia cruciferelor, cunoscută în multe limbi cu denumirea pitorească de traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). Este remarcabil faptul că astfel se face legătură și cu baciul din însemnele satului și comunei Băcioi. Aurul câmpului a fost dictat de condițiile tehnice.

Comuna Băcioi. În stema comunei Băcioi au fost preluate două elemente esențiale, în primul rând culoarea vișinie, specifică însemnelor celor patru sate componente, apoi figura baciului din stema satului-reședință al comunei, căci el simbolizează și denumirea comunei. Elementul de individualizare inclus expres l-au constituit cele patru durițe de pinten, după numărul satelor din comună, de aur, așezate în fascie deasupra capului baciului. Pintenii cavalerești invocă răzeșia, căci este atestat faptul că moșia Băcioi a fost una răzeșească și compusă din două moșii în valea Ișnovățului.

Coroanele care timbrează scuturile heraldice arată statutul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale: la Băcioi – de sat-reşedinţă de comună, iar la Brăila, Frumușica și Străisteni – de sat-nereşedinţă de comună. Coroana comunală de câmpie ce timbrează scutul stemei comunei Băcioi, în conformitate cu normele stabilite de Comisia Naţională de Heraldică, trimite la zona geografică de câmpie în care este situată comuna. Reprezintă o cunună de aur, compusă din trei spice de grâu vizibile şi două gămălii de mac intercalate.

Drapelele satelor şi comunei au fost elaborate în baza stemelor, prin procedee specifice vexilologiei, ca baniere armoriate, şi păstrează semnificaţia cuprinsă în steme.

Dr. Silviu ANDRIEŞ-TABAC

Decretul privind înregistrarea simbolurilor teritoriale ale com. Băcioi

decret-stema

Simbolurile teritoriale ale com. Băcioi și localităților componente